Prin New Delhi

Parcă mă văd la București, aplecată asupra hărții, pregătind fremătătoare călătoria în India și repetând vrăjită nume cu rezonanță tainică: Jaipur, Kajuraho. Varanasi,  Hawa Mahal, Lal Qil’ah, Serampore… nume ca niște poeme, nume ca niște rătăciri… Sincer, anterior plecării în Asia ezitasem între traseul făcut de Mircea Eliade în India și circuitul galezului H. M Stanley, un explorator al Africii plecat în căutarea unui alt mare călător, David Livingston. Cei doi s-au întâlnit pe malul lacului Tanganyika, exact cu o sută de ani înainte să mă nasc eu. Însă până la urmă India a câștigat, și nu din cauza lui Maitreyi. Magnificența templelor, vibrațiile mantrelor sacre irizate prin aer, culorile mătăsurilor, toate au funcționat ca un magnet asupra mea…   Așa că Africa a rămas pentru altă dată. Atât că așteptările și socoteala de acasă nu s-au potrivit cu cea din târgul New Delhi…

SONY DSC

Sunt, așadar, de 24 de ore în capitala Indiei. Încep (ex abrupto) explorarea orașului exclamând compulsiv: ce mizerie! ce jeg! ce infecție! ce puroi! ce duhoare! ce poluare! ce praf! ce scârbos! ce haos! ooh, ce haos! ce Karma! ce fac eu aici? Sunt o femeie inteligentă și pot să trec dincolo de aparențe. Mașini, ricșe, scutere, cămile, căruțe, pietoni, cerșetori, vaci, biciclete, oameni întinși pe jos, poate morți, șobolani cât se poate de vii, obiecte neidentificate care se deplasează, maimuțe nevrozate, claxoane ca niște maimuțe, claxoane care fac precum tigrii, coruri de claxoane demente care ar exaspera și un surd, zgomot. ZGOMOT. Înot în zgomot și în mirosuri pestilențiale de gunoaie putrezite, amestecate cu excremente și hoituri bine fezandate. Aproape că mă arde pe găt. Ce fac eu aici, în cel mai poluat oraș din Calea Lactee? Încerc să trec de aparențe de vreo oră… Un tânăr se spală în stradă plin de o voie bună molipsitoare.

“Tchai? Un ceai?” Lângă mine, un bărbat îmi oferă (contra cost) o băutură albicioasă. Obișnuită fiind să mănânc pe stradă și fără să mă gândesc prea mult (igiena sub zero, nu există apă curentă pentru spălarea vaselor, cineva mă poate droga…), încep să beau. E înfiorător de dulce, un amestec de lapte și ceai negru, plus 200 de grame de zahăr. Respir adânc de vreo douăzeci de ori, îmi revin, plătesc și mă îndrept către Lal Qil’ah, Fortul roșu sau fortul binecuvântat.

SONY DSC

Palatul fortificat a fost pentru două secole reședința regilor moguli din New Delhi. Pe vremea aceea orașul se chema Shahjahanabad, nume dat în onoarea lui Shaj Jahan, «regele lumii», al cincilea mare împărat mongol, care a domnit timp de trei decenii, începând cu 1628. El este cel care a transferat capitala de la Agra la Shahjahanabad. Sultanul a rămas celebru pentru minunile arhitecturale pe care le-a înfăptuit, Taj Mahalul fiind doar una dintre acestea.

Shah JahanShah Jahan era nepotul marelui împărat Mokamed Akbar (care e și personajul principal din Seducatoarea din Florența, poate ați citit romanul lui Salman Rushdie).

Prințul a fost crescut de Ruqaiya, bunica lui, care nu avea copii. Ea l-a iubit «de o mie de ori mai mult decât dacă ar fi fost propriul ei fiu».

Verișoară și prima soție a împăratului Akbar, Ruqaiya devenise la 14 ani împărăteasă. Ea s-a îngrijit ca nepotul ei, viitorul Shah Jahan, să primească o educație desăvârșită.

Spre deosebire de bunicul său care era analfabet, deși patru tutori geniali se străduiseră să-l învețe să scrie (se pare că era dislexic), din instrucția viitorului suveran nu au lipsit artele frumoase, cu precădere poezia persană, pictura și muzica hindi.

Untitled-2.jpg

Cetatea stă mărturie uneia dintre cele mai glorioase perioade din istoria țării ajunsă la apogeu,  reflectată și în artă printr-o desăvârșită îmbinare de stiluri islamice cu elemente mongole și persane, o arhitectură inovativă, care avea să influențeze și să inspire ulterior clădiri din nenumărate orașe. Alături de culoare, construcția atrage toate privirile prin maiestuozitate. Zidul măsoară 2,5 km lungime și are o înălțime de 33 de metri.

SONY DSC

Un indian (cred că e un sikh) mă urmărește sfios de vreo zece minute. În cele din urmă, mă roagă să facem o fotografie împreună.

Il cheamă Jai și schimbăm câteva cuvinte. Mă întreabă de unde vin și, spre surprinderea mea, a auzit de “Romania”. Surprizele nu se opresc aici. Jai mai știe și despre Dracula, a văzut chiar și un reportaj cu niște dragoni uriași și înaripați care trăiesc în Transilvania! “Un reportaj SF?”, îl întreb eu. ” “Nu! Era real, un documentar despre dragonii din România”.  Încep să râd amuzată și îi spun: “Sper că nu ai văzut și unul despre Dracula! “

După el, cel mai frumos monument din India e Templul de aur din orașul Amritsar.  Punjabul nu e pe traseul meu, dar cine știe? Nu am un program fix și pot introduce orice element nou. Până una-alta mă îndrept către poarta Indiei. Dar despre aceasta, în articolul următor.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s