REPERE
Am o dublă calitate: sunt un jurnalist cu o experiență de cincisprezece ani și un călător pasionat. Timp de zece ani, am voiajat enorm, viața mea semănând foarte bine cu cea a unui nomad. O parte din impresiile mele de calătorie au fost transformate în articole pentru diverse publicații de gen: „Descoperă”, „Vacanțe și Călătorii”, „Igloo”, „Insight”, „Aeroportul”, „City”, „Travel Advisor”…
Dar să încep cu începutul. Am copilărit într-un cătun pierdut printre dealurile Olteniei. Personaj-cheie, desprins parcă din Marquez, bunica mea era o femeie înzestrată cu o inteligenţă vie şi o voinţă de fier. De profesie vrăjitoare şi part-time ceapistă, mam’mare era invidiată pentru plantele şi animalele ei, care se înmulţeau ca la Petra Cotes în Macondo. Muşcatele se buluceau în ghivece curgând de-a lungul pereţilor, iar daliile, ca nişte copăcei, acopereau faţada casei. La 90 de ani, bunica încă mai urca în vârful dealului ca să-mi arate moşia pe care i-au confiscat-o comuniştii. Zona, din nefericire bazin carbonifer, a fost devastată de exploatări aberante care au prăbuşit colinele şi au schimbat faţa pământului, transformând viile şi livezile în nisip.
Printr-o farsă a destinului, în 1989 am intrat la ASE – secţia Finanţe. La cursuri, făceam pe braţe un fel de eczeme, care mă mâncau teribil. Aveam alergie la contabilitate! Pe vremea aceea mi se părea însă esenţial să termin ce am început; o calitate cu două tăişuri. Pe perioada studenţiei am început să lucrez în presa scrisă (Tineretul Liber și România Liberă). Apoi am urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism.
În 1996 am absolvit Școala BBC de Televiziune, un moment de cotitură în viaţa mea. Aici s-a petrecut miracolul, am învăţat „să văd” mai ales lumina, despre care ştiu acum că e într-o mie de feluri. De atunci, imaginea video și fotografia ocupă un loc esențial în viața mea. Am trăit, respirat, visat în cadre, secvențe, unghiuri, diagonale, treimea de aur…
Am lucrat în TVR, unde am făcut reportaje pentru „Jurnal” și alte emisiuni („Cu ochii în patru”, „Acum poți afla” etc.). M-am ocupat în special de minorităţile etnice şi sexuale. A fost o perioadă în care multe dintre şabloanele în care judecam au fost aruncate în aer. Am făcut câteva reportaje de care sunt mândră şi am cunoscut câţiva oameni care mi-au rămas prieteni. Relația mea cu cuvintele nu a fost cea mai apropiată, dar m-am legat iremediabil de imagine, am dezvoltat pentru ea o pasiune definitivă.
Ulterior m-am mutat la Prima TV, la „Obiectiv”, o emisiune de anchetă și reportaj. Îmi vine în minte o filmare făcută pe atunci în Irak, traversarea deşertului printr-o furtună de nisip, culorile apusului, un popas, noaptea, lângă un bărbat care cocea pâine, flăcările care alergau în cuptorul de pământ şi aluatul alb care tremura gracil în mâinile lui.
În 2002, emisiunea s-a transformat în „112, spitalul de ugenţă”. Lucram la Camera de Gardă a unui spital bucureştean, suflet la suflet cu medicii de la Urgenţă. Era un comerţ permanent cu durerea oamenilor, aşa că am hotărât să mă reorientez.
Din 2003 am început să lucrez ca freelancer. Am realizat câteva documentare, apoi am colaborat cu tipografia Gutenberg din Câmpulung Moldovenesc. Locuiam pe strada „Valea Seacă”, unde noroiul se revărsa mai ceva ca în Valea Nilului. Iarna dura şase luni. Cele zece minute până la fabrică erau o probă de abilitate, viclenie şi curaj pe care o pierdeam de fiecare dată. Pentru Gutenberg, am coordonat albumele de artă Mândrescu și Feodoroff.
Ca freelancer, am vândut materiale unor reviste şi agenţii. Stăpână pe timpul meu, am început să călătoresc. Am descoperit minunile Asiei de Sud-Est: Ayuthaia, prima capitală a regatului Siam; Birmania, cu străvechiul Bagan – Ținutul celor 2000 de temple; Cambodgia, cu templele Angkorului – ultimele doua fiind poate cele mai impresionante locuri de pe Terra.
Am navigat pe Mekong până la peşterile lui Buddha; am ajuns în India, la templele erotice din Kajuraho; am văzut cum pluteau mâini pe jumătate arse prin apele Gangelui. Am poposit la Sernath, locul unde Buddha hrănea căprioarele; am căutat la Serampore urmele lui Eliade.
Am traversat Indonezia, am participat la ceremonii sângeroase cu sacrificii de animale; am ajuns în Komodo pentru a vedea dragonul cu acelaşi nume; am făcut safari pe un elefant în Nepal.
Anul 2005 mi-a rezervat o cotitură decisivă. Am început să lucrez pentru Fundația Umanitară J.F. Gacha, patronată de Ly Dumas, o mare doamnă a Africii și una dintre cele mai eficiente ambasadoare ale Continentului Negru în lume.
Am petrecut multe luni în vestul Camerunului, la Bangoulap. Avalanşa de senzaţii resimţite aici m-a bulversat profund. Cine judecă Africa după tiparele occidentale va fi dezamăgit. Eu una am încercat ca în perioada petrecută pe platoul Bamileke să îmi schimb viața și să trăiesc după alte repere decât cele europene. O întoarcere în timp. Am fost deschisă la tot ce mă înconjura. Și cred că am avut de câștigat.
Ulterior, aveam să coordonez „Perles, couleurs d’Afrique”, un album de artă, de fapt un obiect preţios apărut în condiţii grafice excepţionale, care a şi luat Premiul Asociaţiei Editorilor din Franţa, fiind considerat „Cea mai frumoasă carte a anului 2010”. Există o Africă pe care toată lumea o cunoaşte, inclusiv cei care nu au vizitat-o niciodată, aceea a safariului, a jeepului care aleargă printre girafe şi elefanţi. Şi există o Africă necunoscută, profundă şi paradoxală. Există voodoo, şamani, vraci care citesc în crabi, societăţi secrete, iniţieri, ceremonii şi dansuri sacre… Coabitarea unor structuri de putere care provin din epoci diferite: regi, sultani, sfaturi ale înţelepţilor, un guvern, un preşedinte şi un parlament, toate fac casă bună împreună, într-o normalitate greu de înţeles pentru un European.
De fapt, experiența africană mi-a modificat retroactiv impresiile asupra Asiei, deschizând, precum un al treilea ochi, porțile și acuitatea percepției.
După câţiva ani zbuciumaţi (cu săptămâni în care călătoream pe trei continente pe rute precum Bali – Sulawesi – Komodo – Jakarta – Bangkok – Khatmandou – Oman – Paris –Casablanca – Yaounde), lucrurile s-au potolit. M-am căsătorit şi, din 2010, „lucrez” la proiectul vieții mele: Ly-Cristina, fetiţa mea.
Inspirate din anii petrecuți în Africa și Asia, poveștile spuse seara copilului meu erau pline de prințese îmbrăcate în Ndop, perle magice, crocodili, șerpi, pantere și elefanți. Aventurile prințesei Ly s-au transformat într-o carte minunat ilustrat de foarte talentata desenatoare Oana Ispir.
Din 2014 am trecut de la antropologie africană la „antropologie culinară”, iar în 2018 am publicat împreună cu scriitoarea Doina Popescu și Alexandru Consulea, patronul grupului Zexe, o carte de istorie a gastronomiei. Scopul? Restaurarea bucătăriei românești de mare rafinament. Am săpat prin biblioteci și arhive, am citit zeci de publicații din perioada Belle Époque, din am scotocit prin sertare și vieţi, am vorbit cu doamne din celălalt secol, am citit din scoarţă în scoarţă toate cărţile de bucate, aparute până în 1950. Dintre acestea am selectat paisprezece, capodopere ale genului, bestselleruri ale unor secole de fuziuni și invenții culinare.
Tot cu Doina Popescu am scris între 2017 și 2020 două romane, care așteaptă “lumina tiparului” . Chiar dacă pandemia a întârziat realizarea unora dintre planuri, iar pe mine una m-a forțat să călătoresc “infinit” mai rar, în octombrie 2020 am văzută, totuși, materializarea multor ani de muncă și cercetare de teren, unul dintre cela mai spectaculoase proiecte pe care le-am coordonat vreodată, aparut sub egida Printesei Ly Dumas “Ndop, Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun.
Noiembrie, 2020