©Daniela ULIERIU
Am o dublă calitate: sunt un jurnalist cu o experiență de douăzeci și cinci de ani și un globe-trotter pasionat. Timp de cincisprezece ani, am călătorit enorm, viața mea semănând foarte bine cu cea a unui nomad. O parte din impresiile mele de calătorie au fost transformate în articole pentru diverse publicații de gen: „Descoperă”, „Vacanțe și Călătorii”, „Igloo”, „Insight”, „Aeroportul”, „City”, „Travel Advisor”…
Dar să încep cu începutul. Am copilărit într-un cătun pierdut printre dealurile Olteniei. Personaj-cheie, desprins parcă din Marquez, bunica mea era o femeie înzestrată cu o inteligenţă vie şi o voinţă de fier. De profesie vrăjitoare şi part-time ceapistă, mam’mare era invidiată pentru plantele şi animalele ei, care se înmulţeau ca la Petra Cotes în Macondo. Muşcatele se buluceau în ghivece curgând de-a lungul pereţilor, iar daliile, ca nişte copăcei, acopereau faţada casei. La 90 de ani, bunica încă mai urca în vârful dealului ca să-mi arate moşia pe care i-au confiscat-o comuniştii. Zona, din nefericire bazin carbonifer, a fost devastată de exploatări aberante care au prăbuşit colinele şi au schimbat faţa pământului, transformând viile şi livezile în nisip.
Printr-o farsă a destinului, am intrat la ASE – secţia Finanţe. La cursuri, făceam pe braţe un fel de eczeme, care mă mâncau teribil. Aveam alergie la contabilitate! Pe vremea aceea mi se părea esenţial să termin ce am început; o calitate cu două tăişuri. Pe perioada studenției am lucrat în presa scrisă la Tineretul Liber și la România Liberă. Apoi am urmat cursurile Facultăți de Jurnalism.
Ulterior am absolvit Școala BBC de Televiziune, un moment de cotitură în viaţa mea. Aici s-a petrecut miracolul, am învăţat „să văd” mai ales lumina, despre care ştiu acum că e într-o mie de feluri. De atunci, imaginea video și fotografia ocupă un loc esențial în viața mea. Am trăit, respirat, visat în cadre, secvențe, unghiuri, diagonale, treimea de aur…
Am lucrat în TVR, unde am făcut reportaje pentru „Jurnal” și alte emisiuni („Cu ochii în patru”, „Acum poți afla” etc.). M-am ocupat în special de minorităţile etnice şi sexuale. A fost o perioadă în care multe dintre şabloanele în care judecam au fost aruncate în aer. Am făcut câteva emisiuni de care sunt mândră şi am cunoscut câţiva oameni care mi-au rămas prieteni. Relația mea cu cuvintele nu a fost cea mai apropiată, dar m-am legat iremediabil de imagine, am dezvoltat pentru ea o pasiune definitivă.
Ulterior m-am mutat la Prima TV, la „Obiectiv”, o emisiune de anchetă și reportaj. Îmi vine în minte o filmare făcută pe atunci în Irak, traversarea deşertului printr-o furtună de nisip, culorile apusului, un popas, noaptea, lângă un bărbat care cocea pâine, flăcările care alergau în cuptorul de pământ şi aluatul alb care tremura gracil în mâinile lui.
Din păcate, emisiunea s-a transformat în „112, spitalul de ugenţă”. Lucram la Camera de Gardă a unui spital bucureştean, suflet la suflet cu medicii de la Urgenţă. Era un comerţ permanent cu durerea oamenilor, aşa că am hotărât să mă reorientez.
Am început să lucrez ca freelancer. Am realizat câteva documentare, apoi am colaborat cu o tipografie din Câmpulung Moldovenesc. Locuiam pe strada „Valea Seacă”, unde noroiul se revărsa mai ceva ca în Valea Nilului. Iarna dura şase luni. Cele zece minute până la fabrică erau o probă de abilitate, viclenie şi curaj pe care o pierdeam de fiecare dată. Alături de foarte talentatul director artistic Sorin Manda am coordonat albumele de artă Mândrescu și Feodoroff.
Ca freelancer, am vândut materiale unor reviste şi agenţii. Stăpână pe timpul meu, am călătorit în Asia de Sud-Est: Ayuthaia, prima capitală a regatului Siam; Birmania, cu străvechiul Bagan – Ținutul celor 2000 de temple; Cambodgia, cu templele Angkorului – ultimele doua fiind poate cele mai impresionante locuri de pe Terra.
Am navigat pe Mekong până la peşterile lui Buddha; am ajuns în India, la templele erotice din Kajuraho; am văzut cum pluteau mâini pe jumătate arse prin apele Gangelui. Am poposit la Sernath, locul unde Buddha hrănea căprioarele; am căutat la Serampore urmele lui Eliade.
Am traversat Indonezia, am participat la ceremonii sângeroase cu sacrificii de animale; am ajuns în Komodo pentru a vedea dragonul cu acelaşi nume; am făcut safari pe un elefant în Nepal.
Anul 2005 mi-a rezervat o cotitură decisivă. Am început să lucrez pentru Fundația Umanitară J.F. Gacha, patronată de Ly Dumas, o mare doamnă a Africii și una dintre cele mai eficiente ambasadoare ale Continentului Negru în lume.
Am petrecut multe luni în vestul Camerunului, la Bangoulap. Avalanşa de senzaţii resimţite aici m-a bulversat profund. Cine judecă Africa după tiparele occidentale va fi dezamăgit. Eu una am încercat ca în perioada petrecută pe platoul Bamileke să îmi schimb viața și să trăiesc după alte repere decât cele europene. O întoarcere în timp. Am fost deschisă la tot ce mă înconjura. Și cred că am avut de câștigat.
Ulterior, aveam să coordonez „Perles, couleurs d’Afrique”, un album de artă, de fapt un obiect preţios apărut în condiţii grafice excepţionale, care a şi luat Premiul Asociaţiei Editorilor din Franţa, fiind considerat „Cea mai frumoasă carte a anului 2010”.
Există o Africă pe care toată lumea o cunoaşte, inclusiv cei care nu au vizitat-o niciodată, aceea a safariului, a jeepului care aleargă printre girafe şi elefanţi. Şi există o Africă necunoscută, profundă şi paradoxală. Există voodoo, şamani, vraci care citesc în crabi, societăţi secrete, iniţieri, ceremonii şi dansuri sacre… Coabitarea unor structuri de putere care provin din epoci diferite: regi, sultani, sfaturi ale înţelepţilor, un guvern, un preşedinte şi un parlament, toate fac casă bună împreună, într-o normalitate greu de înţeles pentru un european.
De fapt, experiența africană mi-a modificat retroactiv impresiile asupra Asiei, deschizând, precum un al treilea ochi, porțile și acuitatea percepției.
După câţiva ani zbuciumaţi (cu săptămâni în care călătoream pe trei continente pe rute precum Bali – Sulawesi – Komodo – Jakarta – Bangkok – Khatmandou – Oman – Paris –Casablanca – Yaounde), lucrurile s-au potolit. M-am căsătorit şi, din 2010, „lucrez” la proiectul vieții mele: Ly-Cristina, fetiţa mea.
Inspirate din anii petrecuți în Africa și Asia, poveștile spuse seara copilului meu erau pline de prințese îmbrăcate în Ndop care faceau box thailandez, perle magice cuvântătoare, crabi fosforescenti, hipopotami amabili, crocodili surzi, șerpi depresivi, pantere firoscoase și elefanți înțelepți. Cu sprijinul foarte talentatei desenatoare Oana Ispir, aventurile prințesei Ly aveau să se transforme într-o carte minunat ilustrată.
Din 2014, călatoriile mele s-au diversificat, am trecut de la antropologie africană la „antropologie culinară”, iar în 2018 am publicat împreună cu scriitoarea Doina Popescu și Sandu Consulea, patronul grupului Zexe și prietenul meu de-o viață, o carte de istorie a gastronomiei.
Scopul? Restaurarea bucătăriei românești de mare rafinament. Am săpat prin biblioteci și arhive, am citit zeci de publicații din perioada Belle Époque, am scotocit prin sertare și vieţi, am vorbit cu doamne din celălalt secol, am citit din scoarţă în scoarţă toate cărţile de bucate apărute până în 1950. Dintre acestea am selectat paisprezece, capodopere ale genului, bestselleruri ale unor secole de fuziuni și invenții culinare.
În 2019, Regele din Bangoulap, o mica localitate in V Camerunului, m-a înnobilat oferindu-mi titlul de Maveu, ( se citește maven) = Regina-mama, cel mai important titlu onorific acordat pentru servicii deosebite aduse comunității.
Chiar dacă pandemia a întârziat realizarea unora dintre planurile noastre, iar pe mine una m-a forțat să călătoresc “infinit” mai rar, în octombrie 2020 a apărut o carte ce materializă mulți ani de muncă și cercetare de teren.
“Ndop, Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun” a fost cel mai spectaculos dar și cel mai greu proiect editorial pe care l-am coordonat vreodată. Aparută sub egida Prințesei Ly Dumas, cartea poate fi comandată pe Amazon și se află în rafturile prestigioasei librării franceze FNAC.
Tot cu Doina Popescu am scris între 2018 și 2021 două romane. Primul, Perna cu fluturi a văzut “lumina tiparului” în decembrie 2020. „Roman la patru mâini, bine strunit, Perna cu fluturi este un amestec de ficțiune și autoficțiune, frescă socială și roman al devenirii, cu doze bine temperate de romanțiozitate și cruzime, scris într-un stil literar limpede și concis, fără fandoseală, dar nu lipsit de finețe și poezie.” Cosmin Perța
https://www.edituraparalela45.ro/produs/perna-cu-fluturi/
In mai 2021 a ieșit din tipar romanul Cvartet. „Daniela Ulieriu si Doina Popescu revin cu Cvartet, volum în care strunesc perfect voci auctoriale si registre narative individualizate si recognoscibile, lăsând însă, personajele să umble libere. Ritmul alert al textului, senzația că e scris visceral și, în același timp, limpezimea prozastică și naturalețea cu care autoarele schimba registrele anunța o proză solidă și foarte credibilă.
Ochiul antrenat de imagine al celor doua autoare care s-au cunoscut în televiziune transforma proza intr-o docufictiune, materializând imagini vaporoase, difuze și împrumutându-le trup prin cuvinte.” Roxana Dumitrache
Anul 2022 a început în forță cu apariția cărții pentru copii „Prințesa și perla” la Editura Arthur.
Referindu-se la poveste, criticul literar Nona Rapotan, spune: „Prințesa și perla. Poveste africană de Daniela Ulieriu este practic pentru orice vârstă. Explorează lumi și teritorii prea puțin cunoscute nouă. Chiar dacă a devenit o modă printre turiștii români să viziteze Zanzibarul, vă asigur că tainele continentului african sunt departe a fi descoperite. Daniela Ulieriu a călătorit ani în șir în Africa și Asia, a adunat povești cât pentru trei vieți, a înțeles că obiceiurile și tradițiile acestor lumi trebuie cunoscute și lăsate așa. Povestea prințesei africane are toate ingredientele unei povești clasice: personajul foarte simpatic (Ly), călătoria inițiatică, obstacole și probe importante de depășit, interacțiune cu tot felul de personaje fantastice. Ly ajunge să-și cunoască regatul în această călătorie și să înțeleagă că fiecare viețuitoare își are rostul ei. Înțelege la timp diferența dintre bine și rău, rostul regulii și care este rostul permisiunii și interdicției. O poveste contemporană, din care nu lipsesc dialogurile spumoase, trimiterile la feminism și micile dispute dintre părinți și copii.”
Alături de prințesa Ly Dumas, am avut privilegiul să particip la începutul anului 2022, la lansarea carții Ndop, amânata din cauza pandemiei, la Quais Branly, iar în aprilie, am fost invitată la o dezbatere despre magica tesătură, în aceeași instituție prestigioasă.
Și o listă cu câteva cronici și articole apărute în ultima perioadă:
http://stiri.tvr.ro/brilliant–daniela-ulieriu–expert-in-cultura-africana—–intalnirea-cu-prin–esa-ly-dumas-mi-a-schimbat-via–a—_920281.html#view
Prințesa și perla. O poveste africană” de Daniela Ulieriu, în dialog cu Oana Purice – YouTube
Atelier LiterNet / Anca-Maria Pănoiu, pe marginea unui volum de Daniela Ulieriu, Doina Popescu: Cvartet. Redactarea unui roman jam-session, sau despre cum m-am ales cu un parfum în miez de noapte, pe neîncercatehttps://filme-carti.ro/carti/instrainarea-simturilor-intr-un-roman-scris-la-patru-maini-perna-cu-fluturi-de-doina-popescu-si-daniela-ulieriu-94240/
Când cvartetul n-are nimic de-a face cu muzica de cameră | BookHUBhttps://www.delicateseliterare.ro/perna-cu-fluturi-de-doina-popescu-daniela-ulieriu-editura-paralela-45-recenzie/
CARTE “Cvartet” de Daniela Ulieriu, Doina Popescu > George Hari Popescu, ministrul Cyberculturii (cyberculture.ro)
https://www.facebook.com/liviu.drugus/posts/10225278927138943
https://www.facebook.com/liviu.drugus/posts/10225286119798755
https://bookhub.ro/cand-ati-simtit-ultima-oara-fluturi-in-stomac-perna-cu-fluturi-de-doina-popescu-daniela-ulieriu/
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/04/29/perna-cu-fluturi-de-doina-popescu-si-daniela-ulieriu-romanul-fluid-a-doua-destine-zbuciumate/
https://elenascrie.blogspot.com/2021/03/recenzie-literara-perna-cu-fluturi-de.html
https://www.delicateseliterare.ro/trei-secole-de-gastronomie-romaneasca-de-daniela-ulieriu-doina-popescu-editura-paralela-45/
https://literaturapetocuri.ro/trei-secole-de-gastronomie-romaneasca-de-la-muhalebiu-si-schembea-la-volovan-si-galantina-recenzie.html
http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2019/11/11-Steluta-Pestrea-Suciu-Lecturi-astrale.pdf
https://dilemaveche.ro/autor/daniela-ulieriu
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/buna-menajera-1871-primul-best-seller-culinar-romanesc
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/spune-mi-ce-brinza-maninci-ca-sa-ti-spun-cine-esti
https://www.igloo.ro/ah-sarmalele/
Și ca să revin la titlul blogului meu, pregătesc de ceva timp o carte despre Asia. Cine stie când o voi termina…