În ultima parte a călătoriei mele la templele Angkorului, am vizitat Bantey Srei în traducere « citadela femeilor », un templu hindus de dimensiuni reduse, dar de o frumusețe răvășitoare. Cunoscut și sub numele de bijuteria Angkorului, acestă construcție a fost realizată din calcar roz.

Pentru că sculpturile și decorațiunile au fost lucrate cu o delicatețe și minuțiozitate nemaiîntâlnite, legenda spune că sunt opera unei prințese. Am admirat îndelung situl care din 1992 face parte din Patrimoniul Mondial al Umanității. Lângă mine un francez emoționat de dantela de piatră ofta: « când văd așa ceva îmi vine să cad în genunchi…. ».

Bantey Srei este dedicat zeului Shiva, marele zeu al distrugerii, forța purificatoare a universului, motorul care împinge viața înainte, prințul suprem al dansului, creatorul formelor, simbolul echilibrului în univers. El strivește, râzând, cu dansul său lumea decăzută și bolnavă pentru ca Vișnu cel seren și visător să poată făuri alta plină de puritate.

Piatra de temelie a fost pusă în anul 967 de catre tutorele regelui Jayavarman al V-lea, brahmanul Rajandravarman, Bantey Srei fiind unicul templu care nu a fost costruit de un suveran. Lucrările s-au terminat în anul 1001.

In orașul Angkor sunt peste o sută de tempele și vizitarea lor ar dura săptămâni în șir. Dar Angkor, Ta Phrom, Preh Khan, Bayon si Bantey Srei ar trebui să se afle pe agenda oricarui turist care a ajuns la Siam Reap. Sunt un MUST! În afară de acestea, eu am mai vizitat și Ta Keo,  un templu munte, început în jurul anului 1000, sursă de inspirație ulterioară pentru marele Angkor Wat. Este templul regelui Jayavarman al V- lea, sanctuar niciodată terminat…

Legenda spune că în timpul lucrărilor un fulger a lovit piramida de piatră. Considerat de rău augur, lucrările au fost imediat oprite, dar probabil că de fapt moartea suveranului a fost cea care a pus capăt construcției.

În imediata apropiere a siturilor arheologice din Siam Reap începe lacul Tonle Sap, cea mai mare întindere de apă dulce din Asia de Sud–Est. Din 1997 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind clasificat ca biosferă naturală. În sezonul ploios (iunie-octombrie) lacul își mărește suprafața de cinci ori.

Pe întinsul lacului erau mai multe sate lacustre ai căror locuitori păreau toți foarte tineri. Pe mal, am intălnit o femeie cu părul alb, singura de altfel, care m-a invitat în locuința ei modestă și mi-a oferit câteva fructe de litchi. Cambodgiana  iradia  lumină și bunătate. I-am facut mai multe poze și a doua zi i le-am adus, ceea ce i-a provocat o bucurie nedisimulată. Din căte am înțeles,  nu avea nicio fotografie cu ea. Imaginea de deschidere surprinde momentul în care îmi mulțumea.

Asia mea de care sunt atăt de legată! Contactul autentic și firesc cu oamenii de aici, emoția curată de la suflet la suflet, dincolo de orice bariera…  In reportajul următor povestea lacului si concluziile mele referitoare la acestă țară,  de care ma despart cu mare greutate și care ar trebui să se afle pe  listă oricarui călător.