Pe Mekong în jos / Laos

Mi-am continuat călătoria în Laos navigând pe  Mekongul care șerpuia impozant printre dealurile înverzite. Planul era să vizitez “Peșterile lui Buddha”, la care se poate ajunge doar de pe apă. Fluviul părea pașnic, cuminte, înțelept de parcă nu înghițise sutele de izvoare vizibile și invizibile care îi apăruseră în cale. Denumit în  cele mai diverse…

Buddha Park / Laos

Mi-am propus să vizitez Parcul lui Buddha, o gradină imensă aflată la douăzeci şi cinci de kilometri de capitală. M-am îndreptat spre piaţa Talat Sao, unde se află autogara și, totodată, zona comercială a orașului. Partea cea mai palpitantă o constituie piața de bijuterii. M-au fascinat mai ales brăţările de argint: unele graţios încrustate cu pietre semipreţioase, iar altele, masive, îţi acopereau…

Cambodgia – concluzii

Lacul Tonle Sap este situat în imediata apropiere a siturilor arheologice din Siam Reap. După confruntarea aproape halucinogena cu formidabilele  templele ale Angkorului, o imersiune în viața cambodgienilor te trezește brutal la realitate. Când am ajuns la lac, diferite ambarcațiuni forfoteau într-un du-te vino perpetuu. La vederea străinilor, copiii săreau din casele-plutitoare, se aruncau în niște ligheane–barcuțe și vâsleau…

Daniela Ulieriu

REPERE Am o dublă calitate: sunt un jurnalist cu o experiență de cincisprezece ani și un călător pasionat. Timp de zece ani, am voiajat enorm, viața mea semănând foarte bine cu cea a unui nomad. O parte din impresiile mele de calătorie au fost transformate în articole pentru diverse publicații de gen: „Descoperă”, „Vacanțe și…