Yangon / Myanmar

© text și fotografii: Daniela ULIERIU Shwedagon, coroana Birmaniei Din Bagan am plecat pentru câteva zile la Yangon, fosta capitală aflată la doar 30 de kilometri de Marea Andaman. Deşi aici locuiesc aproape 5 milioane de oameni, oraşul nu are nimic din frenezia celorlalte metropole asiatice. Mă miră curăţenia şi liniştea acestei aşezări toropite de…

Bagan, ținutul celor 2000 de temple

După un drum epuizant care a durat peste 50 de ore și care mi-a pus grav la încercare răbdarea, nervii și spondiloza cervicală… iată-mă, în sfârșit, la Bagan. Coup de foudre ! Sper că sentimentul a fost reciproc! 🙂 Acestă așezare de care m-am îndrăgostit, așadar, instantaneu, va deveni pentru mine, în scurt timp, cel…

Daniela Ulieriu

REPERE Am o dublă calitate: sunt un jurnalist cu o experiență de cincisprezece ani și un călător pasionat. Timp de zece ani, am voiajat enorm, viața mea semănând foarte bine cu cea a unui nomad. O parte din impresiile mele de calătorie au fost transformate în articole pentru diverse publicații de gen: „Descoperă”, „Vacanțe și…