Sunt o snoabă incurabilă. Am oroare de locurile celebre și de mulțimile care le cotropesc. De pădurea de telefoane ridicată spre cer, care multiplică, la infinit, aceeași imagine. De dorința de a fi văzut, validat și invidiat. Fug de peisajele transformate în decoruri pentru selfie-uri, iar sintagma „perfect instagramabil” îmi ridică sângele în cap.
Și totuși, nu e nici dracu’ chiar așa de negru. Din când în când, mai cad în capcana unui astfel de loc care îmi spulberă toate prejudecățile. Rio m-a dezarmat din prima clipă. Cu lumina lui blândă. Cu timpul lui auriu, de culoarea polenului, care pare să curgă mai încet la malul mării și mai iute pe ritmurile de samba. Dacă te place, Rio îți imprimă propriul ritm, ca și cum și-ar pompa energia prin propriile tale artere. Și cum toate drumurile duc la statuia Mântuitorului, am început explorarea orașului de aici. Ca toată lumea.
Drumul spre Corcovado străbate Parcul Național Tijuca, unde se află cea mai mare pădure urbană din lume. Câțiva arbori au supraviețuit secolelor, iar coroanele lor leagă și astăzi cerul de pământ. Au fost ocrotiți de duhurile care sălășluiesc în scorburile lor, dar mai ales de Curupira, spiritul pădurii, care îi rătăcește pe cei ce intră în codru cu gânduri rele. Arborii jequitibá știu bine că pădurea de astăzi ascunde altele mai vechi: pe cea a indienilor tupi, pe cea mistuită de plantațiile de cafea și pe cea renăscută în secolul al XIX-lea, când s-au replantat peste o sută de mii de arbori.
De sus, panoramă asupra Rio-ului: golful, oceanul, munții, plajele, cartierele. Admir hipnotizată, uitând să mai respir. Clipe când frumusețea nu mai încape în cuvinte. Tac, trag aer adânc în piept și privesc mai departe. Apoi îmi întorc capul.
Hristos Mântuitorul e simbolul Braziliei. Cu brațele larg deschise, veghează deopotrivă asupra pământului și a apei.
Milioane de oameni fotografiază în fiecare an una dintre cele mai cunoscute statui din lume, fără să bănuiască faptul că expresia ei senină a fost dăruită de mâna unui sculptor român. Gheorghe Leonida este fratele savantului Dimitrie Leonida și al Elisei Leonida, prima femeie inginer din România. Timp de aproape cinci ani, el a lucrat la chipul (Art Deco) al lui Hristos. Monumentala statuie a fost sculptată de Paul Landowski și are o înălțime de 38 de metri, cu tot cu soclu.
Atmosfera se schimbă cu repeziciune. Ceața înghite orașul, apoi îl eliberează pentru câteva clipe, ca și cum s-ar fi răzgândit. E și cald și frig; când toamnă, când vară, când primăvară. O clipă cerul strălucește ca o peruzea, în următoarea devine gri – nepăsător. Când lumina izbucnește, mă cuprinde o veselie fără motiv, care dispare brusc, odată cu orașul, în aburii melancoliei, pardon, ai ceții. Oceanul se dizolvă, iar când ceața se risipește, renaște sub ochii Mântuitorului.
Cred ca deja am scris prea mult. Rio nu se povestește, se trăiește.
Nu călătoresc ca să bifez locuri pe o hartă, ci ca să trăiesc fiecare clipă cu toată ființa mea. Sunt multe locuri unde m-aș muta mâine. Dar acum aș rămâne la Rio. Pentru o vreme sau pentru o viață.