În perioada petrecută în Bali, am colindat insula de  la Sud la Nord, de la Templul Ulu Watu și plaja Nusa Dua până la izvoarele reci din Yeh Sanih.

Am descoperit frumusețea deconcertantă a acestui loc și neaşteptata diversitate a peisajelor sale: plajele fine, unele cu nisipuri negre, altele aurii care ar fi trebuit să adune toată căldura soarelui și să ardă tălpile turiștilor;

munții înalți, cu majestosul vârf Agung, „Misticul Est”, depășind 3100 de metri; râuri tumultoase,  rai al iubitorilor de rafting…. Pe 5600 de km pătrați, cât măsoară insula, vegetația îți oferă câteva surprize: de la palmieri la brazi, nimic nu lipsește, culminând cu tufişurile nesfârșite de zmeură și cu grafismul straniu al colinelor acoperite cu orezării care tremurau în bătaia vântului.

SONY DSC

În ultimele zile petrecute în Bali (insula unde aș fi putut rămâne întreaga mea viață) mi-am propus să ajung la gradina zoologică, la peștera Goa Gajah, să mai trec o dată prin orașul Ubud și, în final, să mă opresc la templul Mengwi. Așa că am început cu un ceai parfumat, fierbinte și fără zahăr (teh panas pahit), cu tușe de ghimbir și piper, băut printre pelicani și cocori în Parcul Naţional, o grădină zoologică în aer liber.

SONY DSC

SONY DSC

Ajunsă în Ubud, capitala artistică a Baliului, am negociat la sânge o marionetă indoneziană și am vizitat un atelier de batik. Ca o umbră, marioneta mă urmărește de atunci la fiecare mutare de la o locuință la alta.

M-am ruinat cumpărând un sarong (fustă) și un sedang (șal). Aveau  certificat de autenticitate, ceea ce m-a pus oarecum pe gânduri. În fine…  tesăturile batik sunt rezultatul unei metode tradiționale și laborioase de aplicare a culorilor pe textile. Vopsirea se face în faze succesive. Pe părțile care urmează să rămână albe se aplică ceară, iar restul materialului este introdus într-o baie de culoare. Ulterior, zona care a fost vopsită se acoperă la rândul ei cu ceară. Aplicarea se face de femei,  vopsitul revenindu-le bărbaților. Confecționarea unui batik necesită cel puțin două săptămâni de muncă, așa că și prețul poate fi echivalentul a două săptămâni din activitatea ta remunerată…

De aici am traversat ”pădurea de maimuţe”, unde milioane de macaci hiperenervanți se certau, se agitau, se hârjoneau prin copaci, se scărpinau, te trăgeau de par și îţi furau portofelul dacă făceai prostia de-al lăsa la vedere. Am ajuns la Goa Gajah sau peștera elefantului, un loc sacru al hinduismului, unde se țin de peste unsprezece secole ceremonii religioase.

Ultimul templul vizitat a fost Mengwi. Pura Taman Ayun, după cum îi zic localnicii datează din 1634 și este un exemplu clasic de arhitectură balineză. In aerul limpede se înălțau serene 27 de pagode sculptate în lemn, cea mai înaltă dintre ele dedicată zeiţei mame Dewi Shri, care este ocrotitoarea culturilor de orez și a fertilităţii.

Am așteptat taxiul care mă ducea la aeroport în braseria mea preferată Made’s Warung  cu o băutură slab alcolizată din mere cu lămâie.

Am o listă de locuri unde simt nevoia să mă întorc din când în când, exact așa cum alții revin acasă, în satul lor natal, ca să-și încarce bateriile. Pentru mine sursele (“acasele” mele) sunt împrăștiate pe glob: o colină strajuită de eucalipți  în Vestul Camerunului, cu niște incredibili nori care se învârt în jurul tău; un pod peste Sena, palimpsest de epoci istorice și de bucurii imediate, marea caldă a Golfului Thailandei cu nisipul mai fin ca mătasea și, în București,  cartierul Lipscani, cu străzile și bisericile lui.  Bali e ultima destinație adaugată pe acestă very short list și eu, într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, mă voi întoarce aici, (precum Anteu) la sursă…