Mi-am propus să vizitez Parcul lui Buddha, o gradină imensă aflată la douăzeci şi cinci de kilometri de capitală. M-am îndreptat spre piaţa Talat Sao, unde se află autogara și, totodată, zona comercială a orașului. Partea cea mai palpitantă o constituie piața de bijuterii. M-au fascinat mai ales brăţările de argint: unele graţios încrustate cu pietre semipreţioase, iar altele, masive, îţi acopereau jumătate din braţ. Magazinele cu diamante, le-am evitat în chip inteligent. O prietenă de a mea, franțuzoaică, își cumpărase cu un an în urmă un smarald măricel. La frontieră a reușit să înșele vigilența vameșilor. A bagat smaraldul în guma de mestecat și cât a fost controlată, a molfăit ușurel.
În toate orașele în care ajung, fac o vizită ritualică în piața cea mare sau la târgul tradițional. Ador forfota oamenilor, culorile vii, mirosurile răscolitoare, tarabele încărcate cu fructe și legume sau cu orice alte produse, oamenii alergând în toate direcțiile, agitația, pitorescul, mizeria, strălucirea, atmosfera pe care o iubesc, Asia mea. Din peisaj nu lipsesc călugării zâmbitori, care trec liniștiti in hainele lor de culoarea șofranului sau a portocalelor, cu ochii în pământ, atenți sa nu calce vreo furnică sau o altă vietate nevinovată.
Talat Sao e si locul unde se află și staţia centrală de autobuze. După parlamentari îndelungate am reușit să aflu de unde pleaca autobuzul care ducea spre Buddha Park. În Laos, transportul în comun este în egală măsură de mărfuri, animale și persoane. Ieftin, aglomerat şi incomod. Un fel de măcănit-cotcodăcit-grohăit se aude în surdină. Pachete enorme și sacoșe burduşite cu vietăți se îngrămădesc printre picioarele și capetele călătorilor. Nu există aer condiționat, iar geamurile sunt blocate.
Am remarcat o faţă caucaziană, un bărbat blond cu ochii albaștri și cu un rucsac imens în braţe. Am sărit peste două cutii pline cu rățuște mici, am înotat în reluare printre niște pungi de pufuleţi și abia am trecut pe lângă un coş uriaș unde se odihnea, firesc, un porc. După o vreme, am ajuns lângă bărbatul cu ochi neoblici. Îl chema Ali şi spre surprinderea mea era turc. Când a auzit că vin din România mi-a spus pe nerăsuflate: „My sister, my sister! Hagi, noroc, Dracula, Hagi”. Am zis şi eu, la fel de repede: „bacşiș, Atatürk, halva, Istanbul” şi ne-am împrietenit.
I-am spus lui Ali unde voiam să ajung şi imediat s-a oferit să mă ajute. Mi-a explicat pedagogic, că în Asia nu poţi fi niciodată sigur de nimic şi că e bine să întrebi de mai multe ori. Aveam, din fericire, două vederi cu statuia uriaşă a lui Buddha, emblema parcului în care voiam să ajung, cu legenda fotografiilor în engleză. Am pus la cale o tactică avansată de luptă. Eu întrebam în jumătatea din faţă a maşinii şi el în spate.
Nimeni nu vorbea nicio limbă străină, dar toţi dădeau din cap ca şi cum ar fi înţeles. Ali trăia în Germania unde, îmi explica el, „e curat, dar toată ziua muncă, muncă, muncă”… Prefera Asia, Asia cea serenă, nu încrâncenată precum Europa, Asia unde toată lumea surâde. După patruzeci şi cinci de minute de cutreierat satele, m-am impacientat. Ali a propus să întrebăm din nou, de data asta eu în spatele autocarului şi el în faţă. După încă o jumătate de oră de mers prin nişte coclauri selenare, unde munţii de praf înghiţeau practic orice urmă de peisaj, toată lumea s-a sculat în picioare, arătându-mi o intrare cu o inscripţie enormă în laoţiană. Şoferul a pus o frână cu simţ de răspundere, au căzut câteva plase și o găină dezorientată a început să zboare prin autobuz…
Iată-mă la destinaţia mult visată: Buddha Park. Intru şi, spre surprinderea mea, văd nişte brontozauri din piatră în mărime naturală, printre care şi celebrul Tyrannosaurus Rex. Uşor tulburată, continui să merg şi dau de nişte rațe colosale sculptate în marmură şi de nişte curcani cât elefanții, şi ei făcuţi din bambus şi acoperiţi cu beculeţe.
Mă întorc și întreb unde am nimerit. La Jurassic Park, mi se răspunde într-o engleză destul de bună, şi până la Buddha Park mai sunt încă zece kilometri. Am luat un tuk-tuk şi, cu douăzeci de minute înainte de închidere, am reuşit să intru la Buddha Park (Xieng Huang, Oraşul spiritual, cum îi spun localnicii).
Aflat pe malul Mekongului, acesta conţine o colecţie impresionantă de statui hinduse şi budiste. Ansamblul a fost construit acum o jumătate de secol de Bunleula Sulilat, un yoghin-preot- şaman cu preocupări inter-religioase.
Menirea lui era să unească filozofia hindu cu cea budistă. Statuile colosale îi reprezintă pe Shiva, Vishnu, Arjuna, Buddha şi alte zeităţi importante din budism şi hinduism. Statuile colosale încheie călătoria mea în Parcul lui Buddha, aflat la granița dintre Laos si Thailanda. De aici ma pregătesc să vizitez una dintre perlele Indochinei, Luang Prabang, vechea capitală a regatului laoţian.
©text și foto Daniela Ulieriu