Nepal, o țară atât de aproape de zei și cu frânturi de infern presărate în viața de zi cu zi. O săracie halucinantă, dublată de  tristețea resemnată și politicoasă a locuitorilor  plutește ca un abur gri deasupra cartierelor. Zilnic sunt întreruperi ale apei și curentului (inclusiv în hotelul în care stau). In plus cartiere întregi nici măcar nu sunt racordate la rețeaua de apa potabilă. Oamenii colectează apa de ploaie, iau apa din râuri sau, o cumpară.

Cu toate aceste “neajunsuri” sunt copleșită de atracția pe care o exercită orașul asupra mea. Aproape că nu mă pot extrage din ghearele lui și asta de mai bine de o săptămână. Poate și pentru că, plimbându-mă pe străduțele întortocheate, vorbind cu oamenii, ascultând muzica templelor sale și  vibrațiile primordiale ale mantrelor, orașul mi-a oferit o cale de acces la sufletul lui. Și cand primești așa un cadou, depui toate armele…

Capitala nepaleză e un puzzle cu trei piese, trei orașe distincte: Patan, Kathmandu și Bhaktapur. Astăzi, fiecare completează armonios imaginea de ansamblu cu oamenii, istoria, templele și piețele sale, deși de-a lungul timpului nu au lipsit momentele tensionate.

În 1769, Regele din Gurka și soldaţii săi au cucerit cele trei oraşe pe care le-au integrat în noul Regat al Nepalului. Am încercat să nu mă las întru totul acaparată de Kathmandu.  Prin urmare, am petrecut o zi în Patan și alta în Bhaktapur.

Nu aș știi să vă spun unde mi-a plăcut mai mult. La Patan, orașul artelor, cu renumita sa piață Durbar ( în traducere – „curte a unui nobil”) sau în Bhaktapur,  cu  templele sale şi cu palatul regal. Şi, evident, cu o piaţă centrală numită, ei da, – tot Durbar.

O zi întreagă am dedicat-o bazarurilor din zonă. Am cumpărat câteva marionete care „gonesc spiritele rele” și un pulover de caşmir. Dacă vă place caşmirul sau pashmina, cum îi spun localnicii, Nepalul e locul potrivit.

Am intrat plină de trufie cu puloverul meu alb, de cașmir de la Bompard (the soul of cashmere, cashmere of excellence) care mă costase o mică avere, m-am uitat de sus în ochii vânzătorului și l-am întrebat: „aveți ceva de acestă calitate în magazin?”. Bărbatul m-a privit jenat și mi-a răspuns: „de acestă calitate, de o calitate mai bună sau de o foarte bună calitate…” Când mi s-au afundat degetele în mostrele aduse, am înțeles cum stau lucrurile… Nu vă lăsați atrași de celebrele eșarfe shahoosh, atât de fine încât pot trece printr-un inel – comercializarea lor este strict interzisă întrucât pune în pericol populația antilopelor pitice khiru, de pe pieptul cărora se recoltează materia primă. Pentru doi metri de eșarfă sunt ucise trei antilope…

In articolul următor, ultima parte a călătoriei mele în Nepal. O experiență fierbinte în cimitirul Pashupati, la o ceremonie de incinerare  și culmile înzăpezite ale Himalayei așa cum se întrezăresc ele din Nagarkot.