Sunteți în controversata stațiune Pattaya, după o săptămână în care v-ați împărțit timpul doar între plajă și restaurante? Ați făcut o alergie de la soare și vi s-a acrit de shopping și de kilometri de malluri? Vreți să aveți o altfel de experiență? Natură, copaci, râuri, umbră, animale și un strop de adrenalină? Dacă da, atunci puteți opta pentru un safari pe elefant în urma căruia vă veți alege cu niște poze incredibile, cu multe like-uri pe facebook și cu invidia sigură a cunoștințelor. Acestea vor vizita și ele Thailanda cu prima ocazie și vor face aproximativ aceleași poze, probabil pe spinarea acelorași elefanți. Eu am făcut o astfel de incursiune care s-a dovedit a fi, din toate punctele de vedere, memorabilă.
Înainte să mă cocoț pe elefant am fost sfătuită să cumpăr un ciorchine de banane pentru că, mi s-a explicat, la un moment dat, elefantul s-ar putea opri din mers și atunci va trebui stimulat. Doar că partenerul meu de călătorie, odată ridicat pe spatele pachidermului, a trăit o frică năprasnică, și, de groază, a început să mănânce compulsiv din banane.
„Ne trebuie pentru elefant”, am mormait eu, nemultumită.
„Dă-l încolo de elefant, ce mi-o fi trebuit mie elefant! Mi-a scăzut glicemia rău. loc să fi stat liniștit la soare… ”
Şi tot așa, cu ochii ieșiți din orbite, a devorat un fruct după altul, până la ultimul.
După ce am trecut printr-un râu învolburat și am ieșit la mal, la primul copac, elefantul a început să se învârtă în cerc, din ce în ce mai rapid și mai nervos. Cornacul m-a privit iritat și a zis: „Banana, whel is dă banana?”/ „No banana! Mister ate it”. „OMG!…” Elefantul a continuat să se învartă nemulțumit în cerc, lovind din când în când cu colții tamarindul din care cădeau păstăi maronii la culoare, până am fost depășiti de toți ceilaltați elefanți din coloană, care își mâncau liniștiți recompensele…. Din fericire, unul dintre turiști s-a milostivit de noi și ne-a aruncat două banane pe care pachidermul, înviorat, le-a devorat rapid și așa am reușit să ne continuăm drumul și până la urmă să ne și împrietenim. Era o elefănțică, gravidă și foarte simpatică pe care am vizitat-o ulterior de câteva ori.
În lunile petrecute în Thailanda, am fost de mai multe ori în satul cu elefanţi. Dacă vă plac aceste patrupede la fel de tare cum îmi plac mie, atunci ar mai merita vizitat și Sanctuarul din junglă, acolo unde trăiesc exemplare care au fost îngrijite și salvate de furia braconierilor ori a celor care le chinuiau și le maltratau în scopuri economice.
Am stat foarte puține zile zâcând la soare, cea mai mare parte din tip mi-am petrecut-o prin periferia orașului, un fel de granița dintre zgârie norii Pattayei și Thailanda profunda. Am cunoscut viața autentică, m-am rătăcit prin locuri uitate de lume, am intrat în casele oamenilor, am văzut cum locuiesc, cu ce își ocupă timpul, cum pescuiesc și ce gătesc.
Am mâncat împreună cu ei carne, legume, fructe de mare, în arome de cocos și lemongrass, dar și şerpi, lăcuste, coropișnițe, ouă clocite, eventual chiar cu embrionul de pui în ele. Oamenii au fost mereu calzi și primitori, timizi dar paradoxal deschiși si curioși să mă cunoască și să comunice cu mine. Barierele lingvistice s-au evaporat rapid. Toate întâlnirile mele thailandeze au fost niște experiențe care m-au marcat și de care îmi amintesc cu emoție. Ca o reîntoacere la lucrurile simple și profunde, ca o (re)găsire a celuilalt dar și a mea, sau mai degrabă a unei parți din mine pierdute, uitate, sau necunoscute.
Frumos. Esti rasfaţată de soarta. Te astept… 🙂 cu noi poze si povești dintr o lume pe care n-am s-o vad niciodata. Succes !
Multumesc. Si nu se stie niciodata. Asa credeam si eu. Uneori se mai deschide cate o poarta sau o ferestra.