Am fost invitată de o prietena thailandeză, la ea acasa în provincia Saraburi, aflată la câteva sute de kilometri de Pattaya.
Am plecat cu un autobuz modern, cu scaune comode care se întindeau ca niște chaise-longuri, cu aer condiționat, muzică discretă și ecrane tv. Am vazut o comedie cu Bruce Wills și timpul s-a scurs pe nesimțite. După 150 de km am coborât și am luat alt autobuz. Scaunele nu se mai puteau regla, dar erau totuși comode, nu aveam aer condiționat, ci niște ventilatoare mici care însă funcționau rezonabil. De ecrane, nu se mai punea problema. Era un televizor mic si bombat, dar care a ramas inchis pe toata perioada drumului.
După încă 120 de kilometri am schimbat iar autobuzul. De data aceasta era un vehicul care pufăia ca un vapor. Geamurile lipseau cu desăvârșire. Acest mijloc de transport impropriu numit autobuz, era ticsit și pe orizontală, și pe verticală. Oamenii și animalele (ambele categorii de mici dimensiuni) se înghesuiau împreună. Dar toată lumea zâmbea blajin, nimeni nu se enerva și nimeni nu ridica vocea. Câțiva pasageri mestecau betel și scuipau cu naturalețe pe jos, pe picioarele celorlalți.
Așa am trecut din Thailanda urbană, modernă, cosmopolită în cealaltă Thailandă. A fost o experiență incredibilă. Aproape nimeni nu vorbea engleza. Casa în care am locuit era în construcție. Noaptea, șopârle cu capul mare și pătat intrau prin acoperiș și scoteau un sunet metalic, precum un telefon mobil. Am dormit într-un hamac și m-am spălat la râu.
In timpul zilei pescuiam ca să avem ce mânca. Când nu înțelegeam ce trebuie să fac, unul dintre copiii din familie, mă lua pur si simplu de mâna și îmi arăta. În fiecare seară mergeam la un mic altar, aprindeam bețișoare parfumate și ne rugam.
Era o viața blândă și serenă. Din câte îmi amintesc eu din facultate, potrivit studiilor, vorbirea reprezintă doar șapte la sută din comunicare. E adevărat, am verificat-o pe propria piele. M-am înțeles excelent cu familia la care am stat, în condițiile în care comunicarea verbală era din start eliminată, eu știind doar câteva cuvinte în thailandeză.
În ultima zi, a venit un tânăr „vorbitor” de engleză, care mi-a arătat un cocoș, a zis “băld” și apoi a tăcut. A fost cea mai scurt conversație pe care am avut-o vreodată…. Apoi mi-a făcut semn să mă urc pe motocicleta lui. Am străbatut niște râpe despădurite și neprietenoase. Am ocolit un lac plin de pescari. Am continuat pe niște cocllauri unde nu era nici măcar țipenie de om.
Mă găseam într-o situație halucinantă. Mă miram și eu de „curajul” meu. Mă țineam de o persoană pe care nu o cunoșteam într-un loc despre care nu știam nimic. Dacă aș fi pățit ceva, ar fi fost imposibil ca familia mea să mă găsească.
Vreau să fac o paranteză. In peregrinarile mele prin Asia, m-am simțit întotdeauna în deplină siguranță. Oamenii m-au copleșit cu tandrețea și zâmbetul lor.
Am fost în cele mai neașteptate situații și nu am pățit niciodată nimic. Singurul bemol, a fost dispariția laptopului meu, dar asta dintr-un hotel. Inchid paranteza.
Incăierările dintre cocoși sunt de o rară cruzime. Am avut aproape aceeași senzație de durere și repulsie ca la o coridă. Doar ca aici recuzita era alta: gheare, ciocuri și pinteni ascuțiti cu care zburatoarele se măcelăreau între ele. Am plecat repede de pe stadion, dar practic peste tot, în curți, pe stradă, puteai vedea cocoși care se băteau și, în jurul lor, câțiva bărbați excitați urlând a moarte.
Luptele de cocoşi sunt vechi de peste 6.000 de ani. Se spune că acestea fac parte din tradiție și din moştenirea culturală naţională (deși a fost o vreme cand se spunea același lucru și despre sclavie). Nici macar gripa aviara nu a diminuat fenomenul. Exista antropologi care vorbesc depre o ceremonie religioasă în onoarea străbunilor, în care spirite ascunse în corpul cocoșilor se războiesc între ele. Nu era cazul luptelor de pe stadion, unde oamenii pariau cu ochii scoși din orbite și gemeau ca în transă.
Am lăsat în urma micul sat liniștit și seren și m-am îndreptat catre Ayutthaya, lumea pierdută a miticului regat thailandez, capitala Siamului între 1350 și 1767. Dar despre acest oraș incredibil, în următoarea postare.