Bagan, ținutul celor 2000 de temple

După un drum epuizant care a durat peste 50 de ore și care mi-a pus grav la încercare răbdarea, nervii și spondiloza cervicală… iată-mă, în sfârșit, la Bagan. Coup de foudre ! Sper că sentimentul a fost reciproc! 🙂 Acestă așezare de care m-am îndrăgostit, așadar, instantaneu, va deveni pentru mine, în scurt timp, cel mai impresionant loc văzut vreodată. Și va rămâne. Aici, într-o câmpie nesfârșită, se întrec în splendoare, nu mă pot opri să nu repet, 2000 mii de temple.

2-panorama-de-pe-dhama-ya-zi-ka

Secolul de aur al acestei străvechi citadele e legat de suveranul Anorata (1014 – 1077), care a transformat Baganul în capitala primului regat birman. Regele a introdus sisteme de irigaţii ceea ce a făcut ca zona să devină o campie fertilă pentru culturile de orez. Tot el a impus budismul ca religie de stat în Birmania.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Dinastia instaurată de Anawrtha a dat Baganului 55 de suverani. Sub domnia lui Kyanzittha (1084 – 1113), considerat de localnici drept cel mai mare monarh al tuturor timpurilor, Baganul a atins perioada de maximă strălucire. Regele Kyanzittha și-a denumit supușii Myanma, ceea ce înseamnă primii locuitori ai lumii, spirite mitice care au creat acesta Țară a Minunilor.

Ei sunt autorii celor cinci mii de temple, dintre care astăzi au rămas mai puțin de jumatate. Nu atât atacurile popoarelor migratoare au distrus aceste edificii, cât cele două cutremure din anii 1975 și 1980.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Chiar și așa, Baganul are o densitate unică de monumente, pagode, mânăstiri, relicvarii, stupe şi altare ce se întind până la linia orizontului. Și toate ridicate în mai puţin de trei sute de ani…

Am plecat plecat dimineața devreme de la hotel cu un tuk-tuk care era gata șă-și  dea duhul. Părea că mai înainteaza doar printr-o minune a lordului Buddha. Pe drum am întâlnit un neamț și cum eram singurii europeni din zonă, făceam parte carevasăzică din aceeasi familie, eram aproape veri ! (Poate că nu ați aflat că la Biserica de la Curtea de Argeş, a fost găsit un cavaler, poate chiar fiul lui Basarab I,  căruia i s-a facut ADN-ul și spre surptinderea specialiștilor care se așteptau să fie cuman, cavalerul avea originni germane!) Am început prin urmare să vorbim entuziasmați unul cu altul, să schimbăm impresii și ponturi de călătorie. Cu acestă ocazie eu mi-am dat seama că trebuie neapărat să ajung în Vitnam și Buthan, care oricum erau  pe lista iar el în  Cambodgia si Thailanda.

Am început explorarea ținutului cu templul Dhammayangy, înălțat de regele Naratu, care a domnit între anii 1167 – 1170.  În timpul desfășurării lucrărilor, suveranul a fost omorât, așa încât sanctuarul a rămas în interior neterminat.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Legenda spune că Naratu a ridicat templul pentru a-și ispăși păcatele. Ca să obțină mai repede succesiunea la tron, el și-a ucis tatăl, sufocându-l cu o pernă. Se mai spune că strașnicul rege nu ezita niciun moment să omoare un meșter care ar fi greșit cu un milimetru amplasarea cărămizilor în zidul palatului. Poate de accea edificiul a ieșit perfect…

PICT0487.JPG

În următoarea postare, o vizită la templul Ananda despre care se spune că dacă nu l-ai vizitat  degeaba ai ajuns până în Bagan!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *