Sunt deja o săptămână în Bali și continui să explorez insula (pe ploaie). O soluție de criză pentru momentele în care toarnă cu găleata este practicarea dansul balinez, „una dintre formele cele mai pure de exprimare a unicității acestei insule” (sintagma aparține profesorului meu de dans).

Cele mai cunoscute dansuri sunt legong, baris și barong. Primele două îmi erau inaccesibile: legong este rezervat descendenților din familiile regale, iar baris-ul, tinerilor războinici. Așa că am încercat să mă inițiez în barong. Acest dans poartă numele unui animal mitic, simbolul forțelor pozitive din univers, care se opune din răsputeri vrăjitoarei Rangda. Mai erau locuri în grupul dansatorilor cu pumnale ondulate care intră în transă. Mi-am pus noua mea rochie indoneziană cu zeități ale pădurii cusute în cochilii de scoici și, plină de entuziasm, am pornit cu toate pânzele sus pe apa dansului. Însă barongul e mai complicat decât credeam, ba chiar mai dificil decât subjonctivul în franceză :), pe care m-am străduit luni de zile să-l învăţ, dar degeaba. Pozițiile ochiilor, mâinilor și ale degetelor sunt clar specificate și nerespectarea acestora modifică semnificația mișcărilor, stârnind mânia zeilor. Doar cu buzele e mai ușor, fiindcă ele trebuie să rămână tot timpul închise.

La sfârșitul primei ore am luat plină de înțelepciune decizia de a renunța la dans. Cum continua sa plouă, am optat pentru un masaj tradițional, care e „o reconstituire a echilibrului între suflet și corp prin stimularea punctelor energetice”. Lunga explicație dată de proprietarul salonului despre regăsirea apei, focului și aerului în corpul meu nu intenționez să o reproduc, pentru că nu sunt sigură că am înțeles-o, dar uleiurile esențiale – iasomia, santalul, ghimbirul și ylang-ylang-ul – persistă și acum în memoria mea, constituind una dintre cele mai intense amintiri olfactive din viața mea.

Uleiul de Ylang-Ylang a rămas de atunci asociat cu o melodie ce se auzea în surdină în cabinetul de masaj:  Secret love / Buddha Bar. Dupa Bali, ori de cate ori ascult acesta acestă muzică am impresia că sunetele ei pulverizează în încăpere o aromă  delicată de ylang-ylang.

După ce am adus mai multe ofrande zeiţei mamă – Dewi Shri, ocrotitoarea culturilor de orez și a fertilităţii – aceasta s-a îndurat de mine și mi-a oferit o zi însorită :).

Am profitat pentru a vizita Tanah Lot („teritoriul din mijlocul mării”), locul cel mai spectaculos din Bali. Templul a fost construit în secolul al XVI-lea de către preotul Nirartha, mare propovăduitor al hinduismului. Pe parcursul unei călătorii, el s-a odihnit la malul mării și s-a hotărât să ridice un templu pentru spiritele care păzesc apa. Legenda spune că din eșarfa preotului s-a născut un șarpe veninos care a rămas la temelia construcției pentru a o proteja de duhurile rele, de invadatori sau de hoți…

Ghidul Lonly planet mă punea să aleg: „între a prinde o lumină bună, dacă vizita e la asfințitul soarelui, sau a simți forța spirituală a locului,” dacă  ajung dimineața. Am sosit la templul Tanah Lot în jurul prânzului. Deși erau foarte mulți vizitatori iar lumina departe de a fi perfectă, energia locului era într-adevăr copleșitoare, iar peisajul îți tăia respirația.

După un proverb local, nu te poţi lăuda că ai văzut templul dacă nu ai lăsat o ofrandă la altarul săpat în stâncă  (chiar dacă stînca originală, mult prea erodată de valurile mării a fost consolidată cu ciment negru). Am aprins câteva bețișoare parfumate, apoi m-am așezat la malul Ocenului Indian și, în răstimpul dintre o inspirație și o respirație, am început să parcurg tot mai profund calea către mine însămi. Au mai rămas doar templul, oceanul și certitudinea că haosul acestei  lumi s-a transformat într-o simfonie.