Bagan, tărâmul celor 2000 de temple – partea a doua

© text si fotografii: Daniela ULIERIU

M-am hotărât să parcurg cu o trăsură câmpia nesfârșită a Baganului. În fața hotelului erau oprite cateva atelaje. M-am urcat în primul dintre acestea. Am negociat (prost) un tur de o jumatate de zi pentru echivalentul în kyati a 10 dolari. Satisfăcut de prețul obținut, vizitiul a dat un bici năprasnic calului. Calul… nimic. Alt bici, iar nimic. Frustrat, birmanul a lovit atât de tare calul, încât acesta, nervos, s-a ridicat în două picioare și a început să necheze. Trăsura era înclinată la 75 de grade, de parcă decolam… M-am gândit că era și o doză serioasă de adrenalină inclusă în preț…

Am coborât din „caleașcă” și am încercat să-i explic localnicului (prin gesturi, semne și interjecţii) că aș vrea să renunț la tur. Speriat, omul a înlocuit patrupedul năbădăios cu o mârţoagă atât de slabă și hodorogită, încât m-a cuprins mila. Parcă abia căra trasura  împodobită cu florile de plastic roșii. Am pornit încet, încet, acompaniați de respirația astmatică a căluțului cu ochi temători. M-am dat jos din trăsură și am parcurs alături drumul până la templul Dhammayazika.

Am escaladat monumentul și am observat un bărbat blond care își instala cu gesturi precise camera video. Un flashback mi-a scucircuitat mintea. M-am apropiat și l-am întrebat: „Sunteți jurnalist?” „Da.” „Lucrați la Discovery?” „Exact!” Eram emoționată. Stăteam lângă reporterul meu preferat. „Sunteți David Adams?” „Chiar el!!”, a răspuns zâmbind. Probabil că Dhammayazika era locul unde trebuia să-l întâlnesc pe omul de televiziune neozeelandez căruia îi văzusem toate reportajele….

În fața ochilor noștri se desfășura întreg Baganul, o constelație de pagode, stupe și mănăstiri budiste, mii de cupole, unele aurite, altele tăiate în piatră. Apusul soarelui, de o frumusețe sângeroasă, a scufundat peisajul într-un roșu sfâșietor, străpuns doar de câteva turle poleite. Peste toate se prelingea, ca aurul topit, lumina soarelui în amurg.