text și foto © Daniela Ulieriu

Sute de oameni viermuiau în toate direcţiile, fiecare împovărat cu desagi, sacoșe, traiste, saci, găleţi, roabe. Înhămați ca vitele la jug, câțiva bărbați trăgeau în urma lor nişte basculante încărcate cu munți de baloturi. Un tânăr costeliv legat cu un odgon târa după el o remorcă, iar câteva femei împingeau din răsputeri niște cărucioare burdușite cu metal. Aerul fierbinte se amesteca irespirabil cu norii de praf roșu.

Am băut ultima gură de apă rece, am închis minibarul și am coborât cu regret din jeepul răcoros, excelent utilat. Afară, doar 45 de grade… Frontiera dintre Thailanda și Cambodgia fierbea ca o oală sub presiune. Parcă eram la un schimb de prizonieri, un ghid și un şofer mă aşteptau de partea cealaltă a graniţei. Și iar „on route”, sintagma emblematică ce mi-a ghidat tinerețea. Am traversat „no man’s land” pe jos și am văzut un băiat care ţinea în mână o hârtie. Era scris mare CUȘEASCU. Am suspectat că e numele meu de fată mai… khmerizat. Când m-a văzut, ghidul și-a recitat profetic lecția învățată pe dinafară: „Acest drum e ca un infern, dar la sfârșitul lui vă așteaptă paradisul!”

„Având în vedere că sunt doar o sută de kilometri…”, am adăugat, încrezătoare. Cei o sută cincizeci de kilometri de la frontieră și până în Siam Reap i-am parcurs în opt ore. Aşa-zisul drum nu exista. Existau nişte hârtoape selenare, prin care maşina se zvârcolea ca într-un shaker uriaş. Îmi simţeam tălpile în stomac, genunchii ieșind prin creieri și rinichii făcuţi terci. Loviturile multiple pe care le-am încasat în creștetul capului, în hurducăiala mașinii, trebuie să fi fost pesemne o străveche tehnică budistă de trezire a atenției.

De o parte și de alta a „drumului” zâmbeau știrb în soare cocioabe din stuf și nuiele. Locuitorii scheletici fabricau zahăr din nuci de cocos. Călătoria cu mașina mi-a permis să văd Cambodgia profundă, o țară greu încercată, unde sărăcia atinge cote zguduitoare.

Pentru o călătorie rapidă se poate lua avionul. Zborul de la Bangkok la Siam Reap durează doar 45 de minute, doar că uneori prețul biletului se apropie de 500 de euro. Iar 500 de euro reprezintă banii cu care în Asia de Sud Est se poate trăi și calători decent cel puțin o lună de zile! (Sau mai reprezintă veniturile anuale ale unei familii modeste !)

În comparație cu restul țării, Siam Reap este o oază de bogăție. Orășelul este situat la 15 kilometri de temple. În ultimii ani s-au construit zeci de hoteluri, unele de un bun gust desăvârșit, dar și cu prețuri pe măsură. Există însă și posibilități de cazare pentru toate buzunarele, de la 2 dolari la 2000 de dolari.

Angkor înseamnă „oraş” sau „capitală” în limba khmeră. Cambodgia este urmaşa Imperiului Khmer, care între secolele al IX-lea și al XIV-lea a fost centrul de iradiere spirituală şi economică al lumii sud-asiatice.

Regatul avea o suprafaţă egală cu Vietnamul, Cambodgia, Laosul, Birmania și Thailanda de azi. Templele Angkorului au fost ridicate din piatră sau din caramidă și există și astăzi. Palatele regale, în lemn, nu s-au păstrat însă.

Majoritatea materialelor de construcție erau aduse printr-o foarte ingenioasă rețea de canale, care servea totodată și pentru irigarea fertilelor câmpuri de orez. Pentru că anotimpul secetos dureaza aproape 6 luni și apa trebuia stocată, au fost construite bazine imense, ce conțineau milioane de metri cubi de apă.

În anul 1200, între zidurile cetății trăiau aproximativ 1 milion de khmeri, cifra enormă la acea dată dacă ar fi să comparam cu orașe precum Londra și Paris, a caror populație nu depășea 50.000 de locuitori.

Decorul în care pot fi admirate aceste uluitoare construcții, nu e mai puțin spectaculos: arborii vechi de peste o mie de ani, contorsionați și impunători, jungla cu vegetația ei luxuriantă fremătând de scandalurile maimuțelor care se aruncă de pe o liana pe alta (și care de multe ori îti fură portofelul sau aparatul de fotografiat), elefanții care urcă turiștii pe colina Ba Keng, de unde poate fi admirat apusul soarelui.

În orașul Angkor și în împrejurimi există peste 100 de temple și ar fi nevoie de luni de zile pentru a le vizita pe toate. Cinci dintre ele însă nu ar trebui să lipsească din programul niciunui vizitator. La începutul anilor 2000 era posibilă escaladarea uriașelor trepte de piatră care formează sanctuarele.

Întemeietorul imperiului, Jayavarman al II-lea, s-a născut în Insula Java, a venit pe teritoriul Cambodgiei de astăzi şi, în 802, s-a proclamat rege-zeu. Capodoperă a artei khmere, Angkor, templul munte, este opera regelui Suryavarman al II-lea (1112 – 1152), care l-a dedicat zeului Vishnu. Sanctuarul ocupă o suprafaţă de optzeci de hectare și este înconjurat de un bazin de apă de peste o sută zece hectare. Blocurile de piatră necesare construcţiei au fost aduse cu plutele pe râul Siam Reap de la o distanță de cincizeci de kilometri. Impresionantul edificiu, Angkor Wat, e un spaţiu în care, odată ce ai pătruns, te simţi aproape un iniţiat.

Doar că, de la o vreme, suntem din ce în ce mai mulţi iniţiaţi. Credeam că dacă voi începe vizitarea la 6 dimineaţa, încă pe întuneric, voi avea parte de linişte. Însă japonezii din cinci autocare s-au gândit exact ca mine. Avea dreptate Lévi-Strauss în „Tropice triste”: „Omenirea se pregăteşte să producă civilizaţia în masă, precum sfecla… Urăsc turismul și pe turişti.”

Templul este o imagine în miniatură a universului. Cele cinci turnuri reprezintă vârfurile muntelui Meru, considerat centrul întregii lumi, un fel de Olimp al divinităţilor hinduse. Orientat spre vest, direcția apusului și a morții, Angkorul ar fi fost conceput și ca un gigantic mausoleu al regelui Suryavarman al doilea. Exista și astrologi care cred ca edificiul avea rolul unui uriaș calendar solar unde se regăseau solstițiile și echinocțiile.

Se află pe o esplanadă străjuită de o sculptură lungă de 800 de m, înfățișându-l pe sarpele mitic Naga, păzitorul templului. Zidurile monumentului sunt acoperite de kilometri de basoreliefuri a caror grandoare și perfecțiune lasă o puternică impresie vizitatorului. Un adevarat film al istoriei Cambodgiei, scene din viata lui Vișnu sau reprezentări ale raiului și iadului se derulează în fața ochilor. Şlefuită de atingerile milioanelor de vizitatori care au trecut pe aici, piatra a căpătat luciri de marmură neagră.

M-am îndepărtat de vizitatorii care se pregăteau să transforme locul într-un fel de Disneyland. M-am așezat lângă doi călugări budiști și am intrat în vorbă cu ei. Conversația a început abrupt, fără introduceri politicoase. Am discutat despre Cambodgia, despre terenurile încă minate, despre Pol Pot și masacrele care au însângerat țara. Despre cum se străduiește să-și revină acest popor, atât de greu încercat… Concluzia?Deşirată după masacrele înfăptuite de regimul Pol Pot și după cele trei decenii de război, Cambodgia a revenit astazi la locul ei pe hartă, iar Angkorul a reintrat în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.