Eram de două zile în Parcul Național Citwan. De frică sau din comoditate, am încercat iniţial să explorez rezervaţia cu un jeep. Imposibil! Ierburile depășeau doi metri. De fapt, mi-ar fi plăcut să merg prin junglă, să străbat Citwanul la pas, cu noile mele ghete cumpărate special pentru asta, dar, după ce ghidul m-a întrebat dacă alerg suficient de repede și dacă mă cațăr cu viteză în copaci, am renunțat…

Prin urmare, am fost nevoită să recurg la un… elefant. Aşa i-am întâlnit pe Jeff și pe Jim. Primul, cornacul, un tânăr nepalez în vârstă de 17 ani, crescuse alături de elefantul său, Jim, și urma să se ocupe de el toată viața.

Cei doi parcă erau un singur organism, funcționau împreună, se ajutau reciproc, aveau grijă unul de celălalt, deși uneori Jeff îl lovea pe Jim cu o bâtă groasă, terminată cu o cange ascuţită… Relaţia celor doi era complexă. J&J erau printre cei mai căutaţi, pentru că ştiau să citească în ierburi și să simtă din depărtare rinocerul. În plus, Jeff mai ştia și ceva engleză…  Prima dimineață petrecută în junglă pe spinarea pachidermului a fost plină de căutări, descoperiri, spaime, emoţii… și câteva sute de fotografii mişcate.

După-masă, am străbătut râul Rapti cu canoea în căutare de crocodili, dar în afară de nenumărați pești, quasiidentici, pe care vâslașul mi-i arăta de fiecare dată plin de încântare, nu am mai văzut nimic altceva. Nu am fost dezamagită. În Thailanda hrănisem și fotografiasem crocodili din belșug. Rinocerul era punctul forte. Pentru el venisem la Citwan.

Citwan este și habitatul etnicilor Tharu, oamenii pădurilor, așa cum se autointitulează acești locuitori ai parcului național. Aici, în satul lor, veneam dimineața să mă întâlnesc cu  Jim și Jeff, acceptând de fiecare dată un pahar de vin de orez pe post de … cafea turcească.

În ultima zi petrecută în Citwan am participat la îmbăierea lui Jim în apele calde ale râului Rapti, la început ținându-mă strâns de brațul lui Jeff,  pentru că îmi era extrem de frică. În cultura nepaleză și mai ales în educația tradițională pe care o primise Jeff, gestul meu era cu siguranță excesiv; se vede din fotografii efortul pe care încercă să-l facă tânărul pentru a nu mă atinge.

Ulterior însă m-am liniștit, am căpătat curaj și chiar am înotat împreună. M-am ținut de spinarea lui Jeff și am plutit lin împreună pe apa râului. Elefantul era bun și inteligent și, ca orice elefant bun și inteligent, mai avea și simțul umorului, era simpatic și ghiduș. Din când în când, Jim își transforma trompa într-un duș care stropea pe o distanță de câțiva metri. Cred că îl amuza reacția mea, pentru că a repetat de mai multe ori gestul (înspre mine).

E una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am, contactul cu această lume primordială, serenă și nemaculată încă de stresul „civilizației” occidentale.

O armonie inefabilă între oameni, animale și natură, o viață simplă, în acest loc aflat în afara timpului…Seara am rămas să beau un ceai pe malul apei și am privit apusul soarelui. Un vânt cald înfiora apa liniștită a râului. Din depărtare, se auzeau acorduri estompate de harpă și santoor. Soarele dispăruse și razele lunii scânteiau pe apă. Atmosfera era învăluită într-o aură de pace.

Citwan, locul perfect. Poţi să te regăseşti. Poți să simți lumina care e în tine. Și poți să te simţi fericit.