„Chiar sunteţi din România?” mă întreabă vameșul, încântat. „Fratele meu locuiește acolo!
„Cum așa?” mă mir eu.
„Da”, zice vameșul, „îl cheamă Adrian Mutu.”
„Acum îmi dau seama cât de bine semănați cu el!”, îi spun eu. Ochii oblici dispar de plăcere. După trăsături, suspectez că vine de undeva din Papua, una dintre cele 17.500 de insule ale arhipelagului indonezian. Râdem amândoi și îmi pune viza! E bun și fotbalul la ceva… 1 la 0 pentru el.
Am aterizat așadar în Jakarta, capitala Indoneziei, oraș plin de contraste isterice și dureroase. Fusesem sfătuită să-l ocolesc, „zapează și tu Jakarta” (am verificat, e în DOOM cuvântul). Poluare, zgomot și aglomerție. Nici nu mă mir, orice călător „bio”, adică în căutare de experiențe sănătoase sau relaxante, ar evita o metropolă de 10 milioane de locuitori atât de neobosită… În fiecare moment din zi și din noapte, aici se întâmplă ceva (cu orașele adiacente, zona metropolitană e a doua mare aglomerare din lume, cu peste 30 de milioane de suflete).
Orice călător, dar nu eu care sunt îndăgostită de Asia în toate ipostazele ei! „Centrul” Jakartei e sofisticat, plin de zgârie-nori versatili, dintre care unii, cu totul neașteptat pentru mine, erau de inspirație clasică. Din loc în loc, piețe incandescente și mall-uri voluptoase, interminabile, sute de mall-uri.
La câteva stații de metrou, se arată cealaltă față a orașului, hâdă și neprimitoare, cu cartiere bolnave, pline de maghernițe dărăpânate, fără apă și canalizare, în care explodează ritmic și ucigaș gripa aviară.
Nu mă mir că locuitorii și-au botezat capitala „uriașul Durian”, fructul deopotrivă dulce și sărat, proaspăt și putrezit, fructul-rege după unii, după alții imposibil de înghițit.
A doua zi am început explorarea orașului din vechiul port, unde bărbați fără fețe încărcau vapoarele cu mărfuri. Eram, ca de obicei, copleșită de amestecul de vechi si nou, de mizerie și bogăție.
Mă plimbam cu barca printre vapoare. Mi-a luat aproape un minut să realizez că doi băieți îmi cântau o serenadă. În napoletană!! Am început să cântăm împreună: „Non c’e bisogno ‘a zingara p’andiviná, cunce… / Comme t’ha fatto mamma ea, ‘o ssaccio meglio ‘e te.” Ador Asia! Asia mea, cu oamenii ei deschiși și zâmbitori, cu sufletele lor pline de muzică!
Apoi, cu picioarele în apă, am asistat la o licitație de pește. Destul de palpitant, mai ceva ca la Drouot. Am vizitat Muzeul Marinei și, pe o căldură năucitoare, m-am îndreptat spre centrul istoric. Bulevardele tremurau în aerul fierbinte.
M-am oprit să beau un cocktail „Sunset Borneo” în rafinatul salon de tek al cafenelei Batavia (vechiul nume al orașului dat de olandezi de pe vremea când era capitala Indiilor Orientale). Cafeneaua e una dintre emblemele coloniale ale orașului și una dintre cele mai vechi clădiri din Jakarta. Construită în 1830, a fost pe vremuri reședința guvernatorului olandez.
În Asia, civilizațiile și secolele basculează rapid, acesta e marele inedit. Am fiert întreaga după-amiază în cazanul clocotit numit Jakarta, iar seara am petrecut-o alături de alte mii de persoane în Piața Indonezia. Fântâna arteziană e ultima imagine pe care o am din acest oraș tentacular .
Din Jakarta voi pleca spre Jogja unde se află una dintre minunile Indoneziei și ale lumii, templul Borobudur!